Manastirea Capriana

      

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Basarabia. Este situată în zona centrală a Republicii Moldova, la aproximativ 40 km nord-vest de Chişinău, în ţinutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpuşnei.Prima mentiune documentară a Caprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menţionată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier.

O a doua şi mult mai importantă menţiune documentară datează din 1429 - un uric prin care Căpriana primeşte statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel Bun. În acest act lăcaşul sfânt este numit „mănăstirea de la Vâşnovăţ unde este egumen Chiprian”. Aici se aminteşte că mănăstirea este ctitoria răzeşilor din satul Mereni. Fiica unui dintre cei mai de vază oameni ai locului şi nepoată a egumenului mănăstirii, Marena, avea să devină soţia domnului. Doamna Marena a dăruit mănăstirii un pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, şi portretele lui Alexandru cel Bun şi al sotiei sale.

Căpriana avea în acele vremuri în stăpânire o prisacă, (stupăritul fiind pe atunci o îndeletnicire predilectă a monarhilor), o moară (sau chiar mai multe) şi o moşie formată din satele Târnauca, Cârlani, Călinăuţi, Cunila, Săndreşti şi Pârjolteni.

Având statutul mănăstire domnească, aşezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Mănăstirea, care a fost construită la început din lemn şi a suferit de pe urma năvălirii repetate ale tătarilor sau turcilor. Ştefan cel Mare este ctitorul bisericii din piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1491 – 1496. În 1542 – 1545, domnitorul Petru Rareş a hotărât efectuarea unor ample lucrări de restaurare, după cum se consemnează în cronica lui Grigore Ureche. Alexandru Lăpuşneanu, născut în zona Lăpuşnei, a efectuat noi lucrări de întărire şi dezvoltare şi a făcut importante donaţii mănăstirii. La sfârşitul secolului al XVII-lea, mănăstirea Căpriana cunoaşte o perioadă de declin. În 1698, mănăstirea a fost închinată mănăstirii Zografu de pe Muntele Atos.După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus (1812), mănăstirea Căpriana a trecut în 1813 în subordinea Casei Bisericii din Chişinău a nou formnatei Arhiepiscopii a Basarabiei, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746 – 1821). Acesta a întreprins importante lucrări de restaurare a bisericii de piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În 1840 a fost ridicată o a doua biserică a mănăstirii, cu hramul Sfântul Gheorghe, iar în 1903 o a treia biserică „de iarnă”, cu hramul Sfântul Nicolae.În perioada sovietică, mănăstirea Căpriana, ca de altfel toate lăcaşurile de cult din RSS Moldovenească, a avut mult de suferit, averiile fiindu-i trecute în proprietatea statului, pentru ca în anul 1962 ea să fie închisă şi devastată. Încă din 1949, autorităţile sovietice au încercat închiderea mănăstirii deoarece, după cum era scris într-un document al vremii: „Actualmente mănăstirea creează obstacole în procesul de colectivizare în satul Căpriana. Călugarii au o atitudine duşmănoasă faţă de colhoz şi prin diverse metode caută să impiedice organizarea acestuia”. La Căpriana a existat cea mai mare bibliotecă mânăstirească din Basarabia. În ciuda declarării mănăstirii ca „monument de arhitectură ocrotit de stat”, au dispărut cărţile bibliotecii, clopotele şi numeroase obiecte de cult. În chilii a fost deschis un sanatoriu pentru copiii bolnavi de tuberculoză, în biserica „Sfântul Nicolae” s-a organizat clubul sătesc, iar biserica „Sfântul Gheorghe” a fost transformată în depozit.

De abia în anul 1989, odată cu redeşteptarea naţională a românilor din Moldova, în contextul politicii mai liberale promovată de Mihail Gorbaciov, mănăstirea şi-a redeschis porţile.

Între anii 2003 – 2005, la mănăstirea Căpriana au avut loc ample lucrări de restaurare cu bani de la bugetul statului dar şi de la numeroşi donatori particulari.

De reținut faptul că regimul comunist a promovat imaginea bisericii țariste, construite în anul 1903, în detrimentul mănăstirii voievodale care nu corespunde arhitecturii ruse ci arhitecturii monahale românești, aidoma cu cea a mănăstirilor din Nordul Moldovei. Numeroase clipuri și filme prezintă noua construcție din perioada țaristă drept biserica istorica a mănăstirii Căpriana, fapt cu atât mai condamnabil cu cât adevărata biserică voievodală, aflată la doar câțiva zeci de metri de biserica nouă, nu este încă renovată și în interior. Regimul comunist al președintelui Voronin a anunțat încheierea lucrărilor de renovare a complexului monahal cu toate că lucrările la adevărata biserică voievodală a lui Ştefan cel Mare nu fuseseră încă finalizate. Confuzia între cele două biserici este menținută și astăzi în detrimentul ctitoriei voievodale autentice, slujba religioasă nefiind oficiată în biserica lui Ștefan cel Mare. Una dintre explicații constă în faptul că Mitropolia Moldovei, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Ruse promovează teoria istoriei comune a bisericii ruse și a credinței în Basarabia. Precizăm faptul că în Basarabia există o Mitropolie a Basarabiei și o Mitropolie a Moldovei, cea din urmă fiind subordonată Moscovei.

După 7 aprilie 2009, noul guvern nu a reușit nici până în prezent restaurarea interiorului bisericii voievodale Adormirea Maicii Domnului.

Specialiștii din Marea Britanie au apreciat că: „Renovarea s-a făcut pe baza unor criterii pe care mi-a fost greu să le definesc după inspectarea clădirii. În nici un caz prezervarea patrimoniului artistic şi istoric - şi aşa nu foarte mare - al Moldovei. Poate s-a dorit crearea unui loc luxos, unde bogaţii Moldovei să se simtă ca acasă.